UIMLA
SGLM
/
/
Înscriere curs instructor schi de tură/schi – alpinism

Înscriere curs instructor schi de tură/schi – alpinism

Pentru prima dată în România, începând cu acest sezon, organizăm cursuri de pregătire profesională pentru instructori de schi de tură și schi alpinism.

Examenul de intrare în programul de formare va avea loc în weekendul 14–15 martie 2026 și va cuprinde două probe eliminatorii:

  • probă teoretică
  • probă practică

Condițiile de înscriere, cerințele minime de experiență, precum și detaliile complete despre examen și curs sunt disponibile pe site-ul nostru.

Deși schiul de tură este o activitate cu tradiție îndelungată în Europa, în România el a pătruns timid abia după căderea comunismului și într-un mod atipic.

Mai întâi a apărut sub formă de competiții sportive de schi alpinism, iar abia ulterior a început să fie practicat pe scară mai largă de către amatori și pasionați de mersul pe munte cu schiuri.

Principala diferență dintre schiul de tură și schiul alpinism este dată de tipul de teren și echipamentul suplimentar folosit.

Schiul de tură poate fi practicat oriunde există suficientă zăpadă și relief adecvat, de la Munții Vlădeasa din Apuseni până în Ciucaș, în Carpații de Curbură. Nu implică vreo performanță sportivă și nici parcurgerea unui teren foarte accidentat.

Schiul alpinism reprezintă o formă mai tehnică și mai susținută a schiului de tură, în care mersul pe schiuri se combină cu parcurgerea de teren stâncos, accidentat, unde este necesară utilizarea echipamentului specific de alpinism (piolet, colțari, coardă).

În România, schiul alpinism ca formă non competițională se practică în special în masivele unde există și teren alpin propriu-zis: Bucegi, Făgăraș, Retezat, Piatra Craiului, Rodnei.

Numărul cabanelor montane din Carpații românești este extrem de mic și limitat. Deși acest lucru nu permite realizarea pe scară largă a celebrelor traversări alpine de tip ”haute route”, România oferă totuși traversări frumoase pentru schiul de tură, precum:

  • traversarea Bucegiului,
  • traversarea Ciucaș – Bucegi,
  • traversarea Parângului,
  • traversarea Retezatului,
  • traversarea Rodnei.

În plus, masivele Bucegi, Făgăraș și Retezat oferă numeroase culoare și văi de abrupt, interesante și tehnice, care constituie un teren excelent pentru schiul alpinism.

Schi alpinismul există și ca formă competițională – ski mountaineering (skimo), din 2004 fiind organizate cupe și campionate internaționale, europene și mondiale.

Bucegi. schi alpinism. banner

Distribuie articolul

În cadrul școlii noastre cu sute de elevi anual, utilizăm, testăm și recomandăm o mulțime de echipamente de munte .

Suntem deschiși să colaborăm cu furnizorii și producătorii de echipamente montane care doresc să-și testeze produsele pe piața românească.

Articole similare

Mersul nordic a fost prezentat în Brașov, în cadrul oficial al medicilor afiliați la Societatea Academică de Medicina Stilului de Viață

Ziua internațională a Mersului Nordic

De ziua internațională a mersului nordic, organizăm un nou curs de inițiere și o sesiune gratuită de antrenament pentru avansați.

Dan Colniceanu (1990 – 2026)

O avalanșă de zăpadă a curmat viața colegului și prietenului nostru Dan Colniceanu, instructor în cadrul Școlii Rucksack

Cursuri de mers nordic

Descoperă mersul nordic în cadrul celor două cursuri de inițiere pe care le organizăm în luna mai a.c. în Ploiești și Brașov.

Al doilea curs de alpinism în Bucegi

În munții Bucegi am organizat al doilea curs de alpinism cu durata de cinci zile, acestea fiind cele mai lungi și mai consistente cursuri organizate

Curs de pregătire în alpinism. Bucegi

Săptămâna trecută am organizat un nou curs de alpinism în munții Bucegi