Leslie FUCSKO
Despre
Ca alpinist amator și profesionist al muntelui, în ultimii 40 de ani am participat sau am organizat mai multe expediții în diferite zone montane de pe glob: Patagonia (masivele Torres del Paine și Fitz Roy), Himalaya – Nepal, Himalaya – Garhwal (India), Alaska, Karakorum, Nigeria (masivul Djado), Tibet (Sichuan).
De asemenea, am repetat iarna și/sau vara mai multe trasee din pereții emblematici din Alpi: Olan, Eiger, Grandes Jorasses, Aiguille Verte, Piz Badille, Meije, Ailefroide, Matterhorn, Mont Blanc – fața sudică, Petit Dru, Petit Jorasses, Aiguille du Fou.
De-a lungul anilor, am fost implicat în organizarea și formarea profesională a ghizilor montani din Maroc și Iran, ca ghid montan reprezentant al școlii franceze de alpinism (GHM, ENSA).
Am organizat expediții de alpinism în diferite zone montane din lume, însă evit tot ceea ce înseamnă ”comercial”.
În urma activității avute pe plan mondial, am fost de două ori nominalizat pe lista finală a Pioletului de Aur și a câștigat “Cristalul” francez pentru premiera din 2001.
Pentru dezvoltarea mișcării montane din România, după 1989:
- am organizat cursuri de cățărare big wall (primele au fost chiar gratuite), începând din 2002, în zonele Buila Vânturarița, cheile Turzii, cheile Bicazului, Vadu Crișului;
- am promovat un stil etic de cățărare pe stâncă (cu protecții mobile, cât mai natural posibil), așa cum este concepția modernă de azi, pe plan mondial;
- am promovat utilizarea cu discernământ și montarea corectă a protecțiilor fixe (organizând inclusiv ateliere în acest sens), fiind membru al proiectului “Proclimbing” (alături de Frank Schobel și Florin Ularu), care a avut ca scop schimbarea protecțiilor fixe din traseele vechi din țară;
- am parcurs în premieră mai multe trasee de cățărare pe stâncă în cheile Turzii, cheile Aiudului și cheile Bicazului, toate în stil modern, unele fără a fi repetate nici până azi;
- în colaborare cu alți alpiniști români, am organizat și a participat la câteva expediții în China (2007) și Madagascar (2009);
Vin frecvent în România, unde organizez și susțin diferite cursuri prin Carpați și alte evenimente (proiecții foto/video).
Activități practicate
Studii și cursuri
Parteneri
În cadrul școlii noastre cu sute de elevi anual, utilizăm, testăm și recomandăm o mulțime de echipamente de munte .
Suntem deschiși să colaborăm cu furnizorii și producătorii de echipamente montane care doresc să-și testeze produsele pe piața românească.